Mariana Căpitănescu trece prin momente grele, după ce un bărbat a început să o terorizeze în fiecare zi cu sute de apeluri și mesaje pe telefon sau pe alte rețele de socializare. Vedeta a apelat la ajutorul poliției, dar nu a reușit să rezolve această problemă.
Maria Căpitănescu și Marcela Fota, sora sa, trec prin momente foarte grele, după ce un bărbat necunoscut a început să le contacteze din ce în ce mai des. Cele două vedete fac tot posibilul pentru a scăpa de fanul insistent, însă nu reușesc să rezolve această problemă nici măcar cu ajutorul poliției.
În ediția de azi, 6 iulie 2022, a emisiunii „La Măruță”, Maria Căpitănescu a vorbit pe larg despre o problemă gravă cu care se confruntă de mai bine de o lună. Vedeta este hărțuită în mediul online de către un bărbat, care dorește să ia legătura, de fapt, cu sora sa, Marcela Fota. Artista a mărturisit că a făcut tot posibilul pentru a rezolva această problemă într-un timp cât mai scurt, dar deși îi blochează bărbatului numerele de telefon, acesta insistă să sune și să trimită mesaje.
CITEȘTE ȘI: DE CE NU ȘI-A DORIT MARIANA IONESCU CĂPITĂNESCU SĂ DEVINĂ MAMĂ
Pentru a scăpa de bărbatul insistent, cântăreața de muzică populară a anunțat că a fost nevoită să își închidă telefonul personal pentru a nu mai fi stresată de apelurile neîncetate. Din păcate, acest lucru îi poate afecta cariera, deoarece nu va mai putea răspunde la apelurile celor care i-ar putea propune o colaborare sau un concert. Nici poliția nu pare să aibă cu să o ajute pe vedetă. Potrivit declarațiilor făcute de către autorități, sunt prea puține probe care să dovedească vinovăția bărbatului în cauză.
„Aseară mi-a trimis cred că 80 de mesaje. Începe să o jignească pe Marcela, începe să mă jignească pe mine. E de groază. M-a sunat de 200 de ori în două ore. Poliția a zis că de ceva timp s-a abrogat legea aia prin care putea să fie localizat. Noi suntem într-un real pericol. Poliția a zis că trebuie să le aducem mai multe probe. Acest individ nu se sperie, i-am zis că mă duc la Poliție, a zis că mai are un dosar”, a declarat cântăreața de muzică populară.